Nu sunt doar cuvinte publicitare: scaunul auto de mașină poate salva vieți – de copii! Folosiți-l!
Încă de la primul ei drum de la maternitate spre casă, domnișoara noastră a călătorit în mașină, într-un scaun auto special. Primul drum a fost un succes, mai mult pentru că ea a dormit iar noi nu știam că deși scaunul nostru era tare șmecher, nu-l instalasem corect. Aveam să ne dăm seama după următoarele drumuri, când am văzut că e totuși ceva în neregulă. Se pare că, după niște studii, 3 din 4 scaune auto nu sunt montate chiar corect în mașină. De ce așa de mare procentul, nu știu. Știu doar că noi am pățit-o. Doi părinți informați și cică intelectuali, n-am instalat bine un scaun auto, ce se prindea cu centurile mașinii. Așadar, se prea poate. Ceea ce nu știam noi înainte să cumpărăm scaunul era că fotoliile auto cu sistem ISOFIX au cea mai mare rată de instalare corectă dintre toate. Și sunt mai sigure, mai ușor de instalat și nu prea ai cum să greșești, pentru că trebuie să le potrivești pe sistemul mașinii.
După ce am tot studiat în ultimul timp ce scaun auto să achiziționăm pentru mândra noastră, având în vedere că ajunsese la limita de vârstă și înălțime pentru fotoliul ei auto din grupa 0/1 (de la naștere la 4 ani), mi-au căzut ochii pe Nania I-Max. Da, și pentru că cei de la Bebetex sunt prietenii noștri și au avut până de curând o campanie tare bună de responsabilizare dar și pentru că am vrut musai să fie cu ISOFIX și să fie din grupa 2/3 (de la 3 ani la 12 ani). Este super încăpător, mult mai sigur în caz de incident decât un înălțător datorită protecției laterale, tetiera este reglabilă pe înălțime și are și cotiere rabatabile și comode. Și am făcut proba pe toate cele 3 locuri ale banchetei din spate dar cel mai bine se potrivește chiar pe locul din mijloc (poate că nu întâmplător – se știe că este cel mai sigur loc din mașină). Nu vă pot spune că domnișoara noastră este foarte încântată ca vede tot în față și mai ales că poartă centura de om mare. Are și un dezavantaj această poziționare – pentru ea: nu mai ajunge să deschidă geamul mașinii. Firește, că pentru noi nu este…
Scaunul este acesta:
Iar aceasta este domnișoara, veselă tare dar fără chef de pozat.