Dacă de obicei vă spun despre aplicații simpatice care merită să fie încercate de către voi sau de către cei mici, astăzi vă povestesc despre o viitoare lansare. Mai mulți oficiali de la Google au anunțat că în curând se va lansa Google Play for Education, o “părticică” separată a market-ului de aplicații specială pentru educatori și cei care vor să învețe ușor și distractiv diverse lucruri.
Secțiunea va conține aplicații organizate clar și strict după subiecte, tematici și nivelul la care sunt elevii. Astfel, dacă vom căuta după secțiune anume de aplicații vom descoperi repede care sunt cele care merită cu adevărat download-ate. Ceea ce mi se pare foarte tare este și faptul că profesorii vor contribui, în sensul că vor putea recomanda aplicațiile care le-au fost utile și vor putea povesti despre felul în care le-au folosit și au ajuns la anumite rezultate, sfaturi, metode de educație etc. În plus, pentru școlile private (căci în cele de stat de la noi din păcate nu există așa ceva) școlile vor putea descărca o singură aplicație pe mai multe device-uri, mai simplu spus odată ce au descărcat aplicația pe un anume device mobil aceasta se va duce automat pe toate device-urile din respectiva instituție.
E drept, de toate aceste schimbări vor avea parte doar cei care sunt fani Android, însă poate că Apple își va îndrepta atenția și asupra acestui segment în viitor.
Printre partenerii proiectului se numără și NASA, care au adăugat că vor fi foarte atenți la conținutul secțiunii. Din vara aceasta, developerii de aplicații vor avea posibilitatea de a trimite sugestii de aplicații educative, așadar toată lumea tinde să creadă că lansarea va avea loc în viitorul apropiat.
Cum vi se pare ideea? În altă ordine de idei ce aplicații educative mai folosiți din AppStore și Google Play?
Sursă foto: jenny downing/ Flickr.com.
Apple a fost prima compania care a creat manuale pt ipad-uri si a distribuit tabletele in scoli in programe pilot. In America se bucura de un succes programul si are o imagine foarte buna din cauza asta. Google incearca doar sa ii prinda din urma, dar e si normal avand in vedere ca mai intai a fost iPhone-ul si apoi Androidul.