Pentru când va fi adultul pe care îl va fi construit zi de zi.
Am fost întrebată odată, când aveai cam vreo 2 anișori, cum te văd pe tine peste ani și cum văd relația noastră atunci când vei fi un tânăr adult. Cea mai frumoasă dar și mai grea întrebare pe care am primit-o vreodată. Răspunsul ar putea să vină din toate proiecțiile mele și dorințele mele pentru tine sau ar putea să vină dintr-o înțelepciune pe care am deprins-o în acești patru ani.
Azi (n.r. 24 mai 2013) împlinești patru ani de când ni te-ai alăturat. Te-am așteptat cu drag și cu răbdare, știind că o să primim un mare dar. Nu m-am gândit că darul tău va fi atât de profund, de schimbător de suflete, de îmblânzitor de orgolii și de luminos în iubire. Nu credeam că un om se poate îmbogăți atât de mult printr-un alt om.
Să-ți spun câte ceva despre mine, cea de la 31 de ani… Pe cât de încrezătoare sunt în tine, pe atât de confuză sunt în mine. Da, femeia care eram când te purtam în pântec s-a transformat în cea care ți-a devenit mamă, într-o femeie plină de dragoste, de întrebări, de dorințe, de gânduri, de viață și grijă în același timp. Toate la un loc. Drumul nu mi-a fost numai armonie și m-am luptat cu fiecare parte a minții, a corpului și a sufletului meu pentru a putea crește și pentru a te putea merita. Iar tu ai venit cu schimbarea. Măiculiță, cât ne-am mai împotrivit. Probabil că încă o vom mai face dar tu o să ne ierți și o să continui să ne arăți și să fii schimbarea de care noi avem nevoie (și cred că și alții, d-asta sunt curioasă cum vei fi peste 20 de ani, sau poate peste 16, dar chiar poate mult mai repede).
Mi-a trecut prin minte de multe ori să-ți scriu… să scriu pentru cea din viitor și în același timp să continui să-ți vorbesc, pentru cea din prezent. Interesant este că aici în prezent este tot ce avem nevoie. Trecutul și viitorul sunt doar amintiri. Și trecutul și viitorul sunt chiar aici, acum.

 
Rămâi în prezent, așa cum ești acum, chiar dacă vei învăța să știi când este mâine sau când a fost săptămâna trecută.
Rămâi fermă atunci când vrei sau nu vrei ceva. Nu-ul pe care ni-l spui nouă este Da-ul pe care ți-l spui ție. Chiar dacă sunt conștientă de acest lucru în fiecare clipă a vieții noastre, încă îmi este greu, încă îmi e greu să nu o iau personal. Aici nu este vorba de persoana mea. Este vorba despre tine. Sper că peste ani să știu să nu o mai iau personal.
Rămâi o zână a soarelui, a apei, a florilor, a păsărilor, a fluturilor, a ierbii, a melcilor, a îngerilor, a norilor, a zânelor. Rămâi în visarea pură și în credința plină de lumină și de bucurie. Rămâi în bucurie!
Rămâi în dans. Dansează cu tine și cu ceilalți, în fiecare clipă a ta. În somn sau în casă, sau pe pajiștea plină de păpădii sau în nisipul umed și rece. Dansează cu bucurie și cu delicatețe, așa cum faci mereu.
Rămâi în povești: de iubire, cu prinți și prințese, cu animale fantastice și urși care se transformă, cu fete gingașe și păr blond, cu fete curajoase care se luptă cu sabia sau trag cu arcul, rămâi cu îngerii, cu zânele și cu sirenele, rămâi cu prietenii tăi din alte lumi.
Rămâi în empatie, fără să iei asupra ta grijile, problemele sau suferințele celor pe care îi mângâi și îi iubești.
Ce m-ar bucura să te pot învăța în viața asta? Poate că tu le știi deja, poate că rolul meu este doar să te călăuzesc, sau poate doar să am grijă să ajungi acolo unde trebuie, să-ți netezesc puțin drumul, să înlătur buruienile sau poate doar să-ți țin umbrela.
 

Să iubești. Să fii iubire. Să vezi iubire. Să simți iubire. Să dăruiești iubire. 
Să înveți grija altora dar nu cu prețul nevoilor tale. Să îți prețuiești nevoile și să nu le lași în grija nimănui. Nevoile tale sunt ale tale și doar tu le poți împlini. Asta nu înseamnă o responsabilitate mai mare și nici o apăsare în plus, înseamnă o eliberare. Înseamnă că ești stăpânul tău și al nimănui altcuiva. Înseamnă că nimeni nu are putere asupra ta și nici tu asupra altcuiva. Înseamnă respectul față de tot ce te înconjoară și mai ales față de tine însăți. Și asta aș vrea să știi să manifești respectul.
Să înveți să spui: mă simt… Și să înveți să întrebi: cum te simți… Cel mai important în viață este să știi să-ți asculți sufletul pentru că sufletul tău este o părticică din Lume, o părticică din Dumnezeu. Să vezi ce-ți spune sufletul tău și sufletul altora pe care vrei să-i asculți, dincolo de cuvinte, de rațiune, de comportament.
Să înveți să spui Mulțumesc. Mulțumesc-ul care vine din recunoștința profundă, din dragostea de viață și de alții, din bucuria de a trăi, de a învăța și de a accepta.
Să vezi lumea, oriunde te-ai afla. Lumea mare și lumea mică. Să colinzi Planeta și poate, de ce nu, și alte locuri.
Să fii feminină. Să fii frumoasă. Să fii TU.
Să crezi.
Să dăruiești necondiționat. Să nu-ți fie teamă că nu o să mai ai dacă dăruiești. Cu cât o vei face mai mult cu atât mai bogată vei fi. Poți să te gândești la iubire, la empatie, la bucurie, la îmbrățisări și chiar și la bani.
Să fii puternică dar și flexibilă. Să curgi cu râul și să rămâi cu țărmul. Să fii copacul unduit în vânt dar și rădăcinile lui.
Alege-ți meseria pentru care ai venit, fără griji și fără îndoieli. Când ai împlinit un anișor, așa cum se face pe la noi, ți-ai ales de pe tava cu “minunății” acele lucruri despre care credeam noi că întrevăd ce vei face tu când vei fi mare: pensula, iconița și papiota. Oare așa va fi? Doar timpul ne va spune. Și tu…

Îți mulțumesc că ai venit acum patru ani la noi.
Le mulțumesc și celor care mi-au ieșit în cale și care îmi vor mai ieși, de la care învăț în fiecare zi.
Vă invit și pe voi să faceți un exercițiu minunat, atunci când vă simțiți inspirați sau bucuroși sau recunoscători: trimiteți gândurile voastre, învățăturile voastre și dorințele voastre în viitor, către cei care sunt acum (sau vor fi) copiii voștri.