Leziunile musculare se referă de cele mai multe ori la ruptura completă sau parțială a unui mușchi, cele mai frecvente cauze fiind însă supraîntinderile musculare.

De obicei aceste leziuni apar în urma suprasolicitării mușchiului, a oboselii sau a folosirii incorecte a acestuia, cele mai frecvente leziuni fiind prezente la nivelul gâtului, a umerilor, a zonei lombare și a mușchilor din spatele coapsei cum ar fi bicepsul femural, mușchiul semitendinos și mușchiul semimembranos.

Deoarece leziunile musculare pot varia, acestea au fost împărțite în 3 grade de severitate și anume:

  • Leziuni de gradul 1 – din această categorie făcând parte întinderile minore în care doar câteva fibre musculare au fost supraîntinse sau rupte, muschiul lezat prezentând durere dar menținându-și însă forța normală.
  • Leziuni de gradul 2 – categorie care se referă la întinderi moderate în care mai multe fibre musculare au fost afectate, pierderea forței fiind mult mai evidentă, la fel și prezența unei dureri mai severe.
  • Leziuni de gradul 3 – din această categorie făcând parte leziunile caracterizate prin ruperea completă a mușchiului, acesta împărțindu-se în două părți separate. Leziunile de gradul 3 reprezintă accidentări severe care pot cauza o pierdere completă a funcționalității musculare.

În funcție de severitatea leziunilor, tratamentul necesar poate varia de la simple comprese cu gheață și medicamente antiinflamatoare la intervenții specializate, cum ar fi cele oferite de serviciile medicale din cadrul spitalului de ortopedie medlife.

Cauze ale leziunilor musculare

De cele mai multe ori cauzele acestor leziuni pot fi împărțite în două tipuri și anume:

Cauze acute

Acestea fiind caracterizate de ruptura bruscă și neașteptată a unui muschi, produsă de obicei de:

  • Evitarea încălzirii mușchilor înainte de o activitate fizică;
  • Nivel mic de flexibilitate;
  • Grad mic de condiționare fizică;
  • Suprasolicitare și stare de oboseală.

Trebuie menționat însă, că leziunile musculare acute nu sunt cauzate doar de realizarea activităților fizice de mare intensitate, ele putând apărea chiar și din activități simple cum ar fi mersul, săritul, alergatul și ridicarea unor obiecte grele.

Mai mult decât atât, leziunile musculare acute sunt mult mai des întâlnite în sezonul rece, asta deoarece mușchii devin mai rigizi la temperaturi joase, motiv pentru care este importantă încălzirea acestora din timp.

Cauze cronice

Cauzele cronice de leziuni musculare apar de obicei în urma mișcărilor repetitive cum ar fi:

  • Practicarea anumitor sporturi precum tenis, canotaj sau golf;
  • Menținerea spatelui și a gâtului în poziții incorecte pe perioade lungi de timp, fie datorită utilizării îndelungate a telefonului fie datorită timpului petrecut la birou;
  • Postura incorectă în general, fie ca este vorba de stat la birou sau în picioare.

Proceduri de tratament

Conform unui articol publicat în 2013 (1) leziunile musculare minore pot fi tratate prin aplicarea unor metode rapide și eficiente, menite să prevină agravarea leziunii dar și să reducă sângerarea și umflarea zonei, cum ar fi:

  • Odihna – rolul acesteia fiind de a evita acțiunile care ar putea cauza durere și o separare mai mare a mușchiului;
  • Comprese cu gheață – crioterapia fiind asociată cu dezvoltarea unui hematom semnificativ mai mic dar și cu inflamatie redusă și regenerare accelerată;
  • Compresie – realizată pentru a opri umflarea zonei afectate cu ajutorul fașelor elastice;
  • Elevarea zonei lezate – pentru a reduce acumularea de lichid în spațiul interstițial.

Pentru leziunile severe cum ar fi cele de gradul 3 sau atunci când persoana prezintă dureri după o perioadă de 4 sau 6 luni, medicul specialist poate recomanda tratamentul chirurgical.

După aceasta forma de tratament este recomandat ca mușchiul să fie protejat cu ajutorul  unui bandaj elastic, perioada de imobilizare variind în funcție de locația și severitatea leziunii.

Chiar dacă anumite leziuni musculare sunt destul de des întâlnite, acestea pot necesita un consult medical specializat mai ales dacă durerea persista sau dacă este acompaniată și de alte simptome

Referințe:

Fernandes, Tiago Lazzaretti, et al. “Muscle Injury – Physiopathology, Diagnosis, Treatment and Clinical Presentation.” Revista Brasileira De Ortopedia, Elsevier, 8 Dec. 2015, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4799202/.