Pe cand aveam vreo 10 ani am fost in vizita la niste rude la Husi. Aveam acolo un unchi, un fel de sotul-fiicei-suroii-bunicii mele….pe scurt, un unchi, care-mi era tare drag.
Unchiului meu ii placea sa developeze poze, si pt ca mie imi placea sa stau pe langa el, am petrecut multe ore in camera obscura. Daca as fi stiut eu pe atunci ca la 30 de ani am sa-mi castig painea facand poze la copii, as fi cascat ochii si urechile la ce facea el acolo. Dar, la cei 10 ani ai mei, sincer, mi se parea inutil si complet plictisitor ce facea el acolo, pentru ca, in mintea mea, o poza tot o poza era.
Ceva mai tarziu in viata, am avut un iubit care tocmai trecea prin scoala de fotografie, dar nu m-au atras nici atunci detaliile tehnice.
Asa ca, multi ani de zile nu am inteles de ce plec de acasa foarte incantata sa iau pozele de la developat (a se vedea anii ’90) si ma intorc cu coada intre picioare, cu niste poze care sunt prea albastre, sau prea verzi, sau atat de galbene de parca toata lumea a facut brusc hepatita.
Mai tii minte cum era cand veneai acasa cu teancul de poze developate si te gandeai cat de frumoase ar fi fost daca culorile ar fi corespuns cu realitatea? Si apoi ii blestemai pe cei de la laborator ca ti-au developat filmul prost?
Adevarul e ca laboratorul putea “repara” culorile, dar la fel de bine as fi putut si eu sa am grija la culori, chiar de cand faceam poza (asta daca as fi stiut si altceva decat butonul “auto”).
Ochiul uman are puterea de a distinge faptul ca un tricou este alb in orice fel de sursa de lumina i-ai arata tricoul. Aparatul foto, insa nu e atat de destept. In functie de sursa de lumina aparatul foto o sa vada tricoul cu nuante de verde, albastru, sau galben. Pentru a putea reda albul tricoului aparatului foto trebuie sa-i spui in ce fel de lumina faci poza: soare, umbra, innorat, flash, bec, neon, iar toate aceste optiuni se gasesc sub butonul WB, sau White Balance.
Cum in ziua de azi nu mai duc pozele la developat, programele gen Lightroom, Photoshop, sunt cele care pot readuce tricoul la alb, respectiv culorile din jur la forma lor naturala….asta in cazul in care am zbarcit-o si am uitat totusi sa-mi setez corect White Balance-ul.
Sunt situatii in care, chit ca am setat corect White Balance-ul, anturajul face ca lumina sa aiba alta tonalitate decat cea la care se astepta aparatul. Acum cateva saptamani am facut poze la ziua unui baietel, David. Facea 4 ani si pot sa spun ca este cel mai energic copil pe care l-am vazut vreodata. Petrecerea a fost pe masura energiei lui debordante, intr-o sala de gimnastica, unde copiii au sarit pe trambuline, au stat agatati de bara ca maimutele si au sarit capra. Iluminarea era facuta cu neoane, asa ca mi-am setat butonul de WB pe “tungstreen”. Dar, pentru ca absolut toate decoratiile, salteaua de pe jos si peretii erau albastre, lumina reflectata era de aceeasi culoare. Aparatul meu nu a reusit sa redea culorile corect, astfel ca toate pozele mele au iesit albastre.
Cu toate setarile de White Balance si cu tot Photoshopul lui “Peste”, mi-ar fi fost foarte greu sa-i dau copilului culoarea corecta. Fotografii mai fac o smecherie, pe care bineinteles ca am facut-o si eu pentru a readuce culoarea pielii la nuante normale (deh, baietelul cu pricina nu este un omulet mic si albastru din spatiu). Am folosit un “Gray Card”, adica o bucata de hartie gri, de o anumita concentratie de culoare, pe care am fotografiat-o in lumina respectiva si in functie de care am putut sa-i spun Lightroom-ului sa-si seteze culorile corect.
In poze este David, in varianta pui de extraterestru si pui de spaniol. La limba si la smocul de par nu am avut ce le face…
Sincer, prefer sa-mi setez corect butonul de White Balance inainte sa fac poza, decat sa-i repar culorile in Lightroom sau Photoshop. Dureaza mult mai putin timp!
