Baby Boom are loc de pe 4 și până pe 7 aprilie la Romaero Băneasa și toți părinții chiar ar trebui să treacă împreună cu cei mici pe acolo pentru a vedea noutățile prezentate de companii, produsele inedite pentru copii, dar și pentru a participa la tot felul de concursuri simpatice cu premii și mai simpatice.
Concursuri
Târgul invită mămicile și copii la concursuri. De exemplu, mămicile sunt așteptate la Mommy on Catwalk, Și divele sunt mămici sau Passion for Fashion, iar cei mici vor trece prin probe precum Sunt pitic și mă prezint, Sunt pitic, gândesc profund, la-ntrebări eu vă răspund sau Eu sunt mic, mărturisesc, însa pot să vă uimesc. Despre compețitii aflați mai multe din comunicatul de presă, publicat în secțiunea noastră specială.
Noutăți din târg
Ce găsim la târg? De toate pentru toți și pentru toate vârstele: de la haine și încălțăminte, până la electronice și electrocasnice, cărucioare și scaune auto pentru copii, mobilă pentru camera celor mici ori biciclete pentru primele plimbări pe două roți.
Desigur, standurile cu jucării vor fi pe primul loc. Noi deja ne-am orientat către niște jucării care ne fac cu ochiul. De exemplu, la târg vor fi niște “pufuleţi” PlayMais care vor căpăta orice forma. Nu sunt din plastilină, ci sunt realizați chiar din porumb. Am mai văzut niște puzzle-uri nostime, dar și niște carioci magice care parcă desenează singure sau care par că nu lasă nicio urmă pe hârtie, dar odată folosit un revelator magic toate culorile se schimbă. 🙂
Când, unde, cum, cât?
Baby Boom 2013 are loc așa cum vă spuneam mai sus între 4 și 7 aprilie, programul de vizită fiind următorul:
- 4 – 6 aprilie 2013: 10.00 – 19.00
- 7 aprilie: 10.00 – 16.00
Accesul se face din Bd Ficusului 44, sector 1, iar prețul unui bilet de intrare este de 10 lei.
Dacă veniți cu mașina personală e bine de știut că parcarea este gratuită, iar dacă alegeți transportul în comun puteți lua: autobuzele 112, 301, 335,131, tramvaiul 5 sau metrou până la stația Aurel Vlaicu – de unde se poate lua autobuzul 112 până la stația Apicola.