Tema: compunere în care să-mi imaginez că sunt o clanță.
Pui de compunere
Închide ochii și pune-ți următoarele întrebări:
– Ce fel de clanță ești? Mică, mare, de plastic, de metal, lucioasă, prăfuită, bine unsă, stricată, ruptă, complicată, cu model, colorată…
– Ești prietenă cu cheia/ cheile pe care le întâlnești? De ce nu sau de ce da? Ce relație aveți?
– Pe ce fel de ușă te afli? Masivă, mititică, de lemn, de metal, de pânză, de ciocolată, lată, îngustă, ruptă, spartă, misterioasă…
– Ce se află de partea ta a ușii? Ce vezi în jurul tău? Ce fel de oameni te ating ca să deschidă ușa?
– Ce vezi de cealaltă parte a ușii, în scurtele momete cât ușa e deschisă? Reușești să vezi ceva sau ești acoperită de mâna omului care a deschis ușa? Ce mistere știi sau crezi că se află de partea cealaltă a ușii?
– Îți dorești vreodată să te fi montat de cealaltă parte a ușii? De ce?
– Îți dorești vreodată să fi fost montată pe altă ușă? De ce? Ce nu-ți place la asta?
– Îți dorești vreodată să fi fost altceva decât o clanță? Ce? O altă clanță, o ușă, un om, o lebădă…
Mai stai puțin așa, cu ochii închiși și gândește-te la toate întrebările și răspunsurile acestea.
Odată ce ai clar în cap ce fel de clanță ai fi, descrie lumea ta într-o compunere 🙂
Pui de compunere riscant
Dacă proful/ profa are simțul umorului foarte bine dezvoltat (adică știe de glumă!), poți să iei subiectul compunerii ad literam, adică cuvânt cu cuvânt: “o compunere în care să-mi imaginez că sunt o clanță” poate însemna și o compunere în care tu ești personajul principal și faptul că-ți imaginezi că ești o clanță este doar o mică parte a acțiunii…
De exemplu: stăteam într-o zi întins(ă) în pat și îmi imaginam cum ar fi să fiu o clanță. Îmi puneam tot felul de întrebări… Dintr-o dată am auzit un zgomot în casă! [de aici poți începe să scrii despre orice vrei tu :)]
Spor la scris!
