Cu toții știm sau am auzit ori pur și simplu credem în faptul că muzica este bună pentru copii, chiar și atunci când aceștia sunt în burtica mămicilor, iar astăzi ne-am gândit să vă aducem în prim plan ultimul studiu care demonstrează acest lucru. Cercetătorii de la McMaster University au concluzionat în urma mai multor studii că părinții care le pun muzică celor mici înainte ca aceștia să împlinească 1 an îi fac pe copii să zâmbească mai mult, iar atunci când vor crește vor comunica mai ușor. Rezultatele au fost publicate recent în Developmental Science and Annals of the New York Academy of Sciences.
Laurel Trainor, director la McMaster Institute for Music and the Mind, împreună cu David Gerry, profesor de muzică, au făcut un studiu foarte interesant.
Un grup de copii și părinți a fost implicat într-un curs interactiv prin care erau îndemnați să învețe cântecele mici, să țină ritmul unei melodii și să asocieze cântecele cu diverse acțiuni. Părinții chiar au lucrat cot la cot cu cei mici să învețe să folosească instrumentele de percuție și să cânte anumite cântece.
De cealaltă parte, un alt grup este pus să cânte la mai multe instrumente de jucărie în timp ce se aude pe fundal muzica din seria Baby Einstein.
Rezultatul studiului? Copiii implicați în clasele interactive au început să comunice mai repede decât ceilalți, le place să arate spre obiectele pe care și le doresc, zâmbesc mai mult și se arată mai puțin supărați când lucrurile nu le sunt cunoscute sau când cei din jurul lor nu se comportă așa cum se așteaptă ei.
Toată lumea iubește muzica, indiferent de stilul pe care-l adoptă, iar ce e minunat este că dansul, jocurile, activitățile de zi cu zi pot fi corelate extrem de ușor cu melodiile de pe fundal.
Voi ascultați muzică împreună cu ai voștri?
Sursă foto: shankar, shiv/ Flickr.com.