Aplicația se numește Foldify și face cam ce ne imaginăm când citim denumirea: ne ajută să facem jucării după niște imagini pe care tot noi le realizăm din interiorul ei.
Practic, există niște template-uri pe care le putem personaliza, însă putem lua și totul de la zero. Realizăm totul: de la cap, la mâini și picioare, buze și ochi totul pentru a avea apoi o păpușă din hârtie cât mai colorată și mai apropiată de realitate. Odată ce am terminat “treaba” avem un preview în timp real prezentat 3D pentru a ne da seama cam care va fi rezultatul final.
Nu ne mai rămâne decât să trimitem modelul pe mail în format PDF și apoi să pregătim în imprimantă multe hârtii ca să avem cum să scoatem modelele pe care apoi ne așezăm să le împăturim pentru păpușile finale, vom avea marcate inclusiv zonele unde trebuie să tăiem din hârtie sau unde trebuie îndoită aceasta.
Bine de știut este și că avem cum să le arătăm și prietenilor rezultatul final, prin email sau Facebook ori Twitter, după preferințe.
Păpuși fără număr, propunem!
Aplicația Foldify am descoperit-o în AppStore și costă 2.69 euro. Din păcate nu funcționează decât pe iPad, mai precis pe iPad 2 Wi-Fi, iPad 2 Wi-Fi + 3G, iPad (3rd generation), iPad Wi-Fi + 4G, iPad (4th generation), iPad Wi-Fi + Cellular (4th generation), iPad mini și iPad mini Wi-Fi + Cellular. Are nevoie de iOS 5.0 sau o versiune mai nouă.
nu merge link-ul! da eroare
dar nu va merge site-ul
Acum merge, am avut un bump din cauza de server 🙁 ne cerem scuze