Despre homeschooling am mai povestit de nenumărate ori, dar de data aceasta am descoperit o poveste pe incomemagazine.ro despre o familie din Cluj care, deși locuiește de ani de zile în România, a ales să îmbine școala făcută la distanță cu homeschooling-ul, iar rezultatele sunt exact acelea la care se așteptau de la bun început.
Totul a început în momentul în care familia Zerbes s-a mutat în România. Se întâmpla înainte de 1989 și fiind cetățeni străini ei trebuiau să plătească 300 de dolari statului român lună de lună, pentru a avea voie să-și educe copiii la o școală de stat. Părinții au început să caute soluții și cea mai ok găsită a fost să-ș îndrume pe Na’im, băiatul lor, să meargă la casa I la o școală din Canada. Cum rezultatele au fost cele așteptate, Maryam, fiica cea mare a cuplului, și Laylei, fiica lor de doar 9 ani, au urmat exemplul fratelui lor.
Școala înseamnă pentru ei atenție zi de zi de la ora 9:00 la 13:00 și dacă în primii ani mama era cea care le era alături pentru diverse întrebări și pentru a-i supraveghea să-și termine temele sau pentru a-i ajuta să-și planifice corect timpul, odată cu trecerea timpului copiii își termină task-urile de drag și nu din obligație. Ei învaţă să gândească critic, nu să memoreze şi să redea informaţii, ne explică mama copiilor care nu regretă deloc alegerile făcute. Și nici nu are cum când îl auzi pe Na’im spunând: “Ai mai multă responsabilitate pentru propria învăţare, în loc să stai pasiv într-o clasă şi să asculţi ce vorbeşte profesorul. Asta te dezvoltă cu adevărat ca persoană şi îţi formează abilităţile de învăţare, de planificare şi disciplină, ceea ce te ajută foarte mult, mai târziu, în viaţă”
Și da, nu există acces într-un laborator specializat, nu ai contact zilnic față în față cu educatorii și colegii tăi sau este destul de complicat să înveți o limbă străină la nivelul celei materne, dar există posibilitatea de a învăța în propriul ritm și alegerea materiilor în funcție de înclinațiile personale, focalizarea elevului pe atingerea unui potențial cât mai mare, materii realizate fix pe competențele și preferințele copilului și nu în ultimul rând eliminarea obstacolelor logistice precum drumul către școală sau altele asemănătoare.
Vă las cu toată povestea, pe care sunt convinsă că o veți citit dintr-o răsuflare precum am făcut-o și noi, pe incomemagazine.ro.
Voi ce părere aveți? Considerați homeschooling-ul și învățământul de la distanță ca opțiune pentru copiii voștri?
Sursă foto: whgrad/ Flickr.com.