Nu mai e nici o noutate cât de greu este să fii părinte. E minunat și greu în același timp. De multe ori simți că mergi pe gheață, de alte ori că pășești pe jar sau pe cuie, sau că execuți un salt în gol, atunci când încerci să-l înveți să nu mintă, să nu distrugă, sau cum să-și facă ordine în cameră. Și ce ai tu ca părinte la îndemână? Exemplul personal, alte modele, recompense și pedepse, laude, încurajări.
Educația pozitivă este cea care îndeamnă părinții să elimine pedeapsa și violența, de orice natură ar fi ea (fizică, psihologică) și să folosească în relația cu propriul copil lauda, încurajările, răbdarea, bunăvoința și prietenia.
Violența naște violență. Un copil crescut de părinți agresivi va deveni un adult agresiv. Un părinte critic, care nu face decât să scoată în evidență greșelile și eșecul, e cel mai bun părinte pentru un copil timid, frustrat, fricos, pesimist, care nu poate sau nu știe cum să comunice. Iar atunci când pedepsim un copil pentru un comportament pe care-l considerăm inacceptabil, uneori nu facem decât să-i întărim acel comportament.
O familie în care părinții își acceptă copilul în toate situațiile, indiferent că a spart o vază sau că și-a făcut un prieten nou e locul cel mai bun în care poate crește un copil care are încredere în sine și în ceilalți, care se acceptă și se iubește.
Educația pozitivă pune accentul pe educarea voinței copilului. În cele mai multe situații, atunci când un copil este pedepsit în mod violent, părintele încearcă să elimine voința copilului. Asta îl umilește, îi neagă personalitatea, îi anulează dorințele și îi aduce frustrare și neîncredere. Iar copilul va reacționa prin rezistență, revoltă și respingere. Dar dacă părintele încearcă să-i educe voința astfel încât copilul să se simtă acceptat, acesta nu va mai simți nevoia să se împotrivească iar și iar. Copiii “pozitivi” știu că sunt iubiți chiar atunci când sunt diferiți de ceilalți, vor să încerce, își doresc să reușească, simt că sunt buni. Încearcă singuri să găsească soluții pentru rezolvarea dificultăților care apar, știu că e normal să greșești, să fii supărat, să-ți fie frică, să fii furios. Toate astea îi ajută ca atunci când vor deveni adolescenți să știe să negocieze situațiile problematice cu părinții sau cu alți adulți și să facă față mult mai bine stresului.
Iată și câteva situații în care poți să folosești educația pozitivă în relația cu copilul tău:
- Arată-i că recunoști și accepți motivele pentru care face anumite lucruri, dar care în opinia ta sunt greșite:
În loc de “Nu ai voie să ieși afară să te joci cu mingea” spune-i: “Înțeleg că vrei să te joci cu mingea, dar …. (acum e mult prea frig afară)”
Astfel îi validezi dreptul de a avea o dorință și îi arați că-l înțelegi, dar că în același timp tu ești adultul din relație. - Învață-l că și ceilalți au dorințe.
“Știu că vrei să te joci cu mingea, dar acum, cu mingea, se joacă Ana.” - Oferă o soluție:
“În curând vei putea colora.”
Asta îl învață să-și amâne nevoia de a-și satisface o plăcere. - După ce îl corectezi, arată-i care e varianta bună:
“Nu lovim. Îl mângâiem pe Matei!” (fă tu primul gestul) - Oferă alternativă:
“Asta e păpușa Oanei. Uite, asta este păpușa ta!” - Nu-l acuza sau umili, chiar dacă este numai un bebeluș!
- Dacă știe suficiente cuvinte astfel încât să se poată exprima, ajută-l să-și identifice sentimentele!
“Ești nervos pentru că ești obosit. E greu să fii prietenos atunci când ți-e somn. Atunci cânt te vei trezi te vei simți mult mai bine.” - Stabilește reguli pozitive:
“Te rog să mergi!” în loc de “Nu alerga!”
“Stai jos ca să vadă toți copii” în loc de “Nu te ridica!” - Întărește comportamentele pozitive. Arată-i (prin zâmbete, aplauze, laude, încurajări) atunci când s-a comportat bine, a reușit un lucru dificil sau nou.
- Ignoră comportamentele negative (atât timp cât nu se rănește sau nu face rău altor copii). De cele mai multe ori, copiii care nu se comportă corespunzător, primesc cea mai mare atenție. Așa învață, că aceasta este cea mai bună metodă de a fi în centrul atenției.
Sursa foto: Flickr/ Vanessa Pike-Russell
