Ultimele zile de la finalurile de săptămână sunt dedicate distracției și, de ce nu, întâlnirilor între familii. Asociația De dragul artei ne așteaptă la programe de educație creativă pentru familii cu copii de 2-6 ani la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti.
Poate vă întrebați ce e cu acea casă de pescar de care vă spuneam în titlu, păi chiar așa se numesc atelierele: “Ce-i o casă de pescar – ia spune-mi, tu ai habar?”. Timp de o oră veți avea parte și de o vizită interactivă în gospodăria din Ostrov şi de un atelier creativ în care copiii vor folosi materiale naturale întâlnite în spațiul satului tradițional.
Avem și un orar clar, după care se organizează întâlnirile, deci fiți atenți mai jos, pentru că e tare important:
- sâmbată, 25 august, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
- duminică, 26 august, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
- sâmbată, 1 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
- duminică, 2 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
- sâmbată, 8 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 4-6 ani
- duminică, 9 septembrie, ora 10.00, familii cu copii de 2-3 ani
Detalii despre eveniment, taxă de participare, cum vă înscrieți și multe altele găsiți în comunicatul de presă din secțiunea noastră specială.
Să vă distrați… pescărește! 😀