Cei care și-au găsit vocația și lucrează în domeniu nu au nevoie de concediu, ci doar de o vacanță din când în când, în cel mai rău caz. Oamenii ăștia, deși au și ei o oră fixă la care începe programul și o alta la care teoretic programul se finalizează, nu depun efort, ci fac totul cu pasiune, ceea ce înseamnă că o fac excepțional, repede și complex. Ce manager nu și-ar dori numai oameni de acest tip? Cum ar fi rezultatul muncii tuturor și câte zâmbete în metrou am vedea în fiecare dimineață?
Ce ți-ai putea dori mai mult decât să te trezești în fiecare dimineață cu un zâmbet larg pe buze cu gândul că faci în fiecare minut cel mai fain lucru pe care l-ai putea face cu respectivul minut din viața ta? 🙂
Sunt convinsă că printre voi se află și oameni fericiți, oameni care se trezesc cu zâmbetul de care spuneam ceva mai sus, dar și unii mai puțin norocoși care nu se duc tocmai cu fruntea sus și cu sufletul deschis la job, care știu ce vor face peste 3 zile, 3 luni sau 3 ani și care ar vrea să se afle acum într-un cu totul alt loc.
Lăsați-i pe cei mici să viseze și să transforme acele vise în realitate. Știți că se poate, prin pasiune, prin muncă din pasiune, prin pasiune fără limite…
Tot ce am scris mai sus a pornit de la o scrisoare redactată de Pete Docter care lucrează la Pixar și a adus la viață Toy Story, Toy Story 2, Monsters, Inc. sau Up.
Aveți scrisoare mai jos:
Sursă foto: Looking Glass/ Flickr.com.