Cele mai minunate sunt diminetile. Dormim tot impreuna, toti 3, in trei paturi de cate o persoana lipite, eu la mijloc, Sasha la perete (dar mai mult in patul meu, decat in al lui), tati la margine.
De obicei, el se trezeste primul cu «mamica, eu vreau un pic de Sisica Altu’» – adica vrea sa bea din sanul stang, ala drept nu prea ii place, cica are carne. Termina de baut si incepe calareala. Trece peste mine, se duce direct la tat’su, il pupa, il mangaie, in trage de nas – tatica, nu mai dormi, hai sa spunem buna ziua!
Apoi revine la mine – «iubita mea!», imi spune si ma pupa pe gura, pe maini, pe obraji si mi se urca in cap, pe spate, se ascunde sub patura mea, apoi ma dezveleste, apoi ne ia pe amandoi de gat si ne pupa cand pe unul, cand pe altul, rade, chicoteste, ne gadila si ne strange tare tare in brate, cat il incap bratele lui de baietel fericit de 2 ani jumate. Stam si ne jucam toti 3 in pat cate o jumatate de ora si pe urma dansam, cantam, spunem buna ziua, copacilor si pornim agale catre facut micul dejun.
Ma intreb uneori cum ar fi fost viata noastra impreuna daca ar fi trebui sa ne trezim la 7, sa mancam ceva in fuga si apoi sa alergam catre serviciu, lasand copilul in grija altcuiva, o zi intreaga. Cum ar fi fost sa trebuiasca sa ii spunem «gata, mami si tati trebuie sa plece, nu mai avem timp sa ne giugiulim». Acum 5-6 ani asa era viata noastra si a stiut Dumnezeu de ce nu ne-a dat copil atunci si ni l-a dat acum, cand am ales sa ne traim viata diferit. Cand am ales sa punem pe primul plan bucuria de a trai simplu si fara graba, impreuna cu copilul nostru.
Hai sa privim in ochii copiilor nostri. Cand stralucesc ei mai tare? Cand le aducem jucarii sau dulciuri, cand ii trimitem fara noi in tabara, la scoala si la gradinita, sau cand le daruim timpul nostru, atentia noastra, prezenta noastra negrabita, nealergata, neimpartita cu nici un gand despre serviciu, bani si alte treburi de facut?
Da, adevarul e ca pledez din toata inima mea pentru cererea, uneori nerostita, a copilului de a petrece cat mai mult timp posibil cu parintii lui. Sau macar cu unul dintre ei, daca cu amandoi deodata nu se poate. Si pe cat posibil cu mama, mai ales cat e mic.
Da, pledez pentru a ne simplifica vietile, pentru a ne incetini ritmul, pentru a respira profund, pentru a ne privi copiii in ochi si proprii ochi nemachiati in oglinda. Da, pledez pentru a pune pe primul loc in vietile noastre timpul de calitate petrecut cu copiii nostri. E cel mai frumos cadou pe care il putem face, si noua, si lor.
Da, pledez pentru recunoasterea, in primul rand fata de noi insine si in cercurile noastre de prieteni si membri ai familiei, a importantei covarsitoare a rolului mamei. Si da, afirm pentru toate mamele din lumea asta, ca avem o treaba al naibii de importanta de facut. Una dintre cele mai importante. Aceea de a ne dedica copiilor nostri. Poate daca «meseria» de mama ar fi sustinuta, incurajata si onorata cu adevarat de societate, de cei care ne sunt alaturi si mai ales de noi, femeile, am avea in toata lumea asta un numar impresionant de mame relaxate si fericite, alaturi de copii plini de incredere.
Scriu aici toate astea pentru ca stiu nu putine mame care se simt lipsite de valoare, insignificante, marginalizate si parca mai putin vii pentru ca au de stat o vreme acasa, cu copiii lor, si atat. M-am numarat printre mamele astea si am inca zile cand ma vad intrand din nou in vartejul asta de lipsa de auto-stima, gandind despre mine insami ca nu valorez mai nimic pentru ca stau zile la rand acasa cu Sasha, nefacand nimic altceva decat fiindu-i lui in preajma.
Si stiu ca gresim teribil cand credem toate astea despre noi. Gresim, cand ne lasam atrase in chemarea glamour a unei societati care vinde imaginea unei femei ce merita sa fie recunoscuta doar daca e imbracata bine, are succes in cariera si in lume si isi permite sa angajeze cea mai tare bona asiatica, sa ii creasca copiii. Gresim teribil, fata de noi insine, fata de minunea de a fi mama, fata de de copiii nostri, pentru care suntem cele mai minunate fiinte din lume, indiferent de cata stralucire avem in societate, de cate kile in plus sau in minus si de cate rochii de firma ne umplu dulapurile.
Adevarul e ca diminetile sunt absolut perfecte. Diminetile astea negrabite, pline de gadileli si pupaturi si chicoteli, diminetile astea in care n-am nicaieri unde sa ma grabesc. Nici o sedinta. Nici un trafic. Nici un sef. Nici o datorie de platit fata de societatea care ma vrea femeie de succes. Doar o gramada de timp de stat la pupaturi cu fi-miu si cu tat’su. Asta e tot ce am eu de facut dimineata. Sunt mama si atat, n-am alta meserie.
N-am mai scris demult pe UrbanKid.ro. Mi-a fost dor. M-am intors acum, tot cu Wow, Mamica!, povestind iar despre copii si despre mamele lor revolutionare!
credit foto flickr
This is HEAVEN!!!! Real HEAVEN! Multumesc, Laura!
mda…trebuie sa iti si permiti sa stai la pupacit…eu fac parte dintre norocoasele care pot, cunosc persoane care ar putea si nu o fac si cunosc persoane care nu-si permit acest lux!
Nu cred ca e un lux – e mai de graba o alegere pe care societatea in care traim ne impune mai mult sau mai putin fortat sa o facem…
In 90 % din cazuri mama se intoarce la seriviciu iar banii pe care ii castiga ea se duc pe haine de serviciu, bona, pe gradinita privata, pe after-school, pe meditatii, pe sport cu alti adulti mai mult sau mai putini calificati pentru asta – nu vrem sa recunoastem dar efectiv platim alti adulti (MULTI la numar) sa faca ceea ce refuzam noi de fapt sa facem – sa stam acasa si sa CRESTEM copiii, nu doar sa-i facem!
Da, lucrez – insa desi am un salariu decent, abia acopar costurile cu after-school-ul si gradinita!…
Autoarei as vrea sa-i spun ca am platit scump – si alaptatul nesfarsit, si anii de “aroganta” implinire pe care i-am trait cu bebelusii mei in brate, in sanul familiei mele perfecte. Societatea asta nu iarta nimic – spune ca esti fericita si implinita si vor sari vreo 10 (inclusiv din randul familiei) sa iti demonstreze cat de ratata ti-e viata… Lucrez de acasa si in curand voi renunta si la asta si ma voi intoarce intr-un birou… pentru ca fiica mea isi doreste sa se faca “mama ” cand va fi mare, si toata familia e panicata, inclusiv eu :)… Nu, nu poti fi doar mama, te linseaza toti – de la tata incepand.
Ina,
Te sarut si te mangai pe inima ta mare si buna, de mama care se iubeste si isi iubeste atat de mult copiii, incat a avut curaj sa se ia cu “societatea” in piept, chiar si pentru cativa ani… si sa isi dea voie sa fie fericita.
Te sarut si te mangai pe inima ta mare si buna… cu credinta ca inima ta va gasi curajul sa ramana deschisa si vulnerabila. Fii binecuvantata!
articol frumos, pe gustul meu.
Eu vreau sa sustin si partea adversa. Exista mame care se simt bine cand si creeaza. Se simt implinite cand au un venit financiar. Mame care au si o cariera. Exista mame care intretin familia. Exista single mothers, mame divortate, mame vaduve. Faptul ca lucreaza nu le face mai putin mame, ci le face de cateva ori mai puternice, si apreciaza fiecare clipa cu puiul lor.
Mi-au dat lacrimile 🙁 eu sunt la servici de la 8 jumate, mi-a dat un pupic fugitiv si mi-a spus “mama a birou” NU-mi doresc sa fac asta, dar trebuie sa avem o casa in care sa stam, caldura, mancare, haine…cum sa le obtinem fara sa muncim?
Te linseaza toti? Really? Mie mi se pare ca exact mamele care aleg sa faca parte din societate sunt linsate. Eu lucrez, nu doar pentru ca am nevoie de bani, ci pentru ca imi place. Nu consider ca a sta 24/7 cu copilul ii aduce numai avantaje. Si nici mie. Cred ca fiecare ar trebui sa faca asa cum ii vine bine, cum i se potriveste si cum se simte confortabil. Nu sa plangem ca vaaaiiii mamele nu sunt lipite de copiii lor pana la 25 de ani.
Really, Shmeny… 🙂 – femeile care aleg sa isi faca nu doar o familie ci si o cariera, sa fie active pe toate planurile si, desigur, pline de succes in toate – sunt pretutindeni azi! Nu va linseaza nimeni, din contra, va aclama toata lumea si va admira – eu inclusiv, nu sunt capabila sa fiu o femeie “de succes” care se imparte pe toate planurile. Dar voi sunteti regula, nu exceptia!
Si desi am renuntat la acest vis – de a fi mama “si atat” – nu mi-am schimbat parerea – e mult mai greu sa fii mama “si atat” decat sa mergi la seriviciu in timp ce banii familiei platesc o armata de oameni sa iti creasca copilul! De ce nu exista respect pentru mamele care aleg sa isi creasca copiii “si atat” (de parca ar fi un lucru usor!), n-am sa pricep prea curand. Sa-mi spui ca mamele care aleg sa ramana acasa nu fac parte din societate (pentru ca tu ai ales sa faci parte din societate intorcandu-te la serviciu si la ce iti place…) este… exact esenta acestei discutii.:) Mie imi place sa imi cresc copiii, sa fiu menajera casei, sa gatesc, sa ma joc cu copiii mei, sa fac clatite seara si lapte cu orez dimineata asa cum altora le place probabil sa vada cum se potrivesc cifrele in rapoarte! Societatea insa considera ca “stau” acasa, ca fug de “munca” si ma “complac” si imi plang de mila cand incerc sa imi fac dreptate – si as putea sa mai adaug inca cateva zeci de epitete ce mi-au tot alintat conditia de mama “si atat” in ultimiii ani :)…
Mamele, chiar si cele mai “lenese” si “lipsite de ambitie” care aleg sa fie doar mame macar o perioada – fac parte din societate si lucreaza 24h/zi la formarea ei “stand” acasa.
Nu, nu ii faci un bine copilului lipindu-te de el pana la 25 de ani – dar nu ii faci un bine nici lasandu-l 9-10 ore/zi printre straini sa ti-l creasca ei ca tu sa-ti vezi de cariera. Trebuie sa le aratam copiilor cum sa zboare, nu doar sa le citim povesti despre zborul altora, de acord, dar trebuie sa le dam si radacini, incredere, o familie, o baza! Sa fim langa ei cand fac primii pasi, sa ii invatam primele cuvinte, sa stie ca se pot baza pe noi. Dar fiecare stie ce este mai bine pentru familia lui.
Eu cred ca in primii 7 ani (zisi degeaba “de acasa”) copilul ar trebui sa se bucure macar de prezenta unuia dintre parinti.
Dar ce se intampla cu mamele dupa aceasta perioada?! Sunt terminate “social”. Linsate e chiar putin spus 🙂 Dupa o pauza de munca de 4 ani m-am sinucis profesional dar refuz sa o fac si social 🙂 Sunt inca aici.
Si imi place sa fiu mama si partener de viata tatalui lor chiar daca nu va fi niciodata de ajuns. Te pup si eu, Laura.
Daca familia are bani cat sa plateasca o armata de oameni ca sa aiba grija de copil, atunci mama ar putea, de fapt, sta acasa (ca si cum ar avea ea un serviciu, din banii respectivi). Dar sunt oameni care isi doresc mai mult. Nu neaparat mai multi bani, ci mai mult timp propriu, mai multa dezvoltare personala (citit, inaintat in diferite domenii, etc). Nu putem judeca optiunea celeilalte: fiecare face atata cat poate, cat vrea, cat a vazut la modelele pe care le-a avut. Eu personal optez pentru calea de mijloc (timp suficient cu copilul, dar nu toata ziua cu copilul, lucrez juma de norma, timp in care copilul se bucura de taticul lui), asa cred eu ca copilul meu va avea cel mai mult de castigat in dezvoltarea lui cognitiva, emotionala si spirituala. Sorina
poate e si o chestiune de atitudine, nu inseamna ca ne lasam toti de serviciu acuma
nu, doar cele care ne dorim cu adevărat să petrecem timp cu copiii noştri
ina,
nu cred ca mi te adresezi mie cand vorbesti despre societatea care cearta femeile ca stau acasa cu copiii, caci eu nu fac parte din acea societate. si nu am auzit pe nimeni din cercul meu apropiat de prieteni avand aceasta pozitie.
in rest, ca dau banii pe gradinita – mi se pare normal, copilului ii sta cel mai bine intre copii, acolo se dezvolta, creste, te uimeste pe zi ce trece, evident, daca ai dat peste gradinita potrivita.
eu una am mai multe roluri, asta spuneam, si nu trebuie nici sa ma simt vinovata si nici altcineva sa se simta vinovat ca are mai putine sau mai multe decat mine. dar nici sa scriem cu litere de sange ca asta e menirea FIECAREI femei in parte, deja e prea mult. suhnt mai multe feluri de fericiri pe lumea asta, de ce trebuie sa descoperim doar una?
@Laura, ce ma bucur sa te regasesc… si cata dreptate poti sa ai!
@Ina: eu as fi MANDRA sa-mi zica fi-mea (cand oi avea-o, daca oi avea-o) ca atunci cand creste vrea sa fie MAMA. Iti dai seama cata reusita inseamna asta pt tine, pt ea, pt viitorii ei copii si, prin voi, in mod ironic, pt societatea care va condamna? Nu mai stiu care parinte ortodox zicea “dati-mi o mana de mame bune si voi rasturna Pamantul”. Eu cred ca e cazul nu doar sa-ti vezi de treaba si sa nu-ti faci griji, ci, din contra, e cazul sa te bucuri ca ai reusit sa-i insufli fetitei tale faptul ca rolul de mama e o adevarata vocatie. Si ai facut-o prin exemplul propriu. Eu ma inclin in fata ta, felicitari!
„ Daţi- mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii!” (Sfântul Ioan Gură de Aur)…
M-a uimit si emotionat deopotriva faptul ca fiica mea isi doreste sa se faca “mama” – stie deja cum ii va numi pe copiii ei, cum si ce va face cu ei. Da, e minunat sa fii mama, dar nu este de ajuns!…Nu pentru vremurile pe care le traim. A fost candva valabil dar acele timpuri s-au dus demult. Azi trebuie sa fii activa si productiva pe toate planurile, altfel n-ai succes pe niciunul. Usor ironic dar asta e realitatea mea, cel putin.
Shmeny, nu ma adresam tie in mod personal ci tuturor celor care gandesc ca tine “Mie mi se pare ca exact mamele care aleg sa faca parte din societate sunt linsate”. Involuntar ne-ai exclus din societate pe cele care stam/am stat acasa cu copiii. As vrea sa existe aceasta optiune, as vrea ca lumea/societatea in care traim sa recunoasca pana la urma importanta primilor 7 ani de acasa – dar sunt constienta ca nu exista nici macar respect, darmite recunoastere si includere. Si nu, te rog frumos sa nu iei aceasta discutie personal, nu de un atac la persoana ta e vorba aici ci de ceea ce am constatat pe pielea mea, stand acasa.
Sunt la al doilea copil, a doua gradinita. De la 3 ani mi-am dus ambii copii, stiu cum sunt si gradinitele private, stiu sa va spun acum cum e si la o gradinita de stat. Nu consider insa ca un copil de 3-6 ani poate invata si socializa mai mult de 4-5 ore pe zi – dupa pranz imi iau copilul cel mic acasa. Iar cel mare vine singur dupa ce isi termina lectiile la after-school. Si ma bucur sincer ca am gasit deocamdata o solutie sa fiu acasa, pentru ei. E o mare bucurie sa fii mama si atat… dar nu pe termen lung. Incet-incet trebuie sa reusesti cumva sa tii si casa, sa cresti si copiii si sa fii “eficienta” si productiva inclusiv financiar pentru tine si familia ta. Iar acum vorbesc cu mine :)…
Esti una din mamicile fericite care pot face aceasta alegere. Te felicit! Din pacate nu avem toti acelasi statut social, aceleasi venituri suficiente sa ne permitem sa stam linistite cu copilul acasa.
Ma bucur ca nu sunt singura care traieste asa cum ai descris, care gandeste asa cum ai spus! Sunt mama si atat, am cel mai frumos job din lume: MAMA! f frumos
Vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii!!!Daca aveai vreo functie buna sau vreun job f bine platit sa nu-mi spui mie ca ii dadeai cu piciorul!!!Copilul ala nu traieste cu aer,mergi cu el prin magazine,vede vreo jucarie mai scumpa,ce-i spui?Ca nu i-o iei ca nu ai bani?Si daca merge la gradinita ce?Toti am fost la gradinita si ne placea acolo ca erau multi copii si multe jucarii,trebuie sa se invete in colectivitate nu sa stea toata viata dupa fusta ta!!!Cand creste mai mare si va merge la scoala si o sa-l intrebe invatatoarea unde lucreaza parintii iti spun eu sigur ca o sa-i fie rusine sa spuna ca esti casnica!!!!Si cu timpul o sa te simti si tu frustrata,o sa te saturi sa intinzi mana la barbat sa-ti dea bani pt orice mic lucru care ti-l doresti!!!
Sunt de acord cu zzz, dar as adauga faptul ca trebuie gasit un echilibru. Iar mama nu este singura raspunzatoare pentru viata si educatia copilului, ci si tatal. Un balans familial corect e raspunsul, nu “meserie de mama”, asa ceva nu implineste pe nimeni. Cu cat te vei abandona mai mult cu atat frustrarea creste. Fii balansata, creeaza timp pt tine, timp pt servici, timp pentru copil (gradinita si bona nu e dark energy, sunt toolouri foarte utile daca le folosesti cu cap).