Vindecarea conflictelor din relaţia copil – părinte” se numește un atelier pus la cale de Grupul de iniţiativă „Zâmbet” şi Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii (PATRIR).
Atelierul este pentru toți părinții care au simțit la un moment dat că trebuie să spună “STOP” într-un mod ceva mai impusiv decât în mod normal. Și să nu care cumva să spuneți că voi nu ați trecut prin asta niciodată, pentru că tind să cred că toți ar trebui să mergem la acest atelier. Nu cred că există cineva care să nu treacă prin momente în care pur și simplu nu mai pot face un anumit lucru sau se adună toate din toate părțile.
Important este însă ceea ce transmitem copiilor, pentru că de fiecare dată un conflict (pe care-l ai cu cei mici sau cu altcineva) are și un rezultat benefic.
Despre ce se discută la atelier?

  • cauzele şi elementele conflictelor
  • etape, dinamici şi tiparele unui conflict
  • comunicare empatică şi relaţii armonioase
  • cum ne creştem copiii şi părinţii

Atelierul pentru părinți are loc pe 24 și 25 martie, de la ora 10 la 18 (evident cu pauze), iar taxa de participare constă în donații voluntare aflate la discreția fiecărui participant.
Vă las cu o adresă de mail – sabin.muresan [@] gmail [.] com și cu un link la evenimentul de pe Facebook și sper să ajungeți cât mai mulți dintre voi.
Sursă foto: aarongilson/ Flickr.com.