Aplicația este (din păcate) doar pentru părinții care au iPad, e gratuită și special realizată pentru a le arăta celor mici să cititul este distractiv și interactiv. Odată ce veți descărca Scholastic Storia veți primi 5 eBook-uri gratuite, de aici la un număr mai mare va trebui să vă descurcați voi prin AppStore. Ce mi s-a părut mie foarte fain este faptul că părinții pot realiza rafturi pline de cărți pentru mai mulți copii. Să spunem, de exemplu, că aveți o fetiță care citește despre prinți și prințese și un băiețel care se dă în vânt după orice legat de zmei. Cu acestă aplicație puteți realiza o bibliotecă virtuală cu rafturi speciale destinate poveștilor despre prinți și prințese și altele doar pentru basmele cu zmei.
Odată ce toate volumele sunt citite, aplicația vă va conduce către o colecție de cărți pentru copii. În funcție de vârsta copilului, preferințele și abilitățile lui veți putea căuta alte și alte titluri.
Un alt lucru foarte interesant este faptul că există o opțiune care transformă cititul în ascultat. Să spunem că ai voștri sunt prea mici să poată citi singuri, așa că e de ajutor dacă am lăsa aplicația să citească pentru ei, iar cei mici să învețe un pic de engleză cu această ocazie. Fiecare poveste are și un dicționar care explică pe îndelete orice cuvânt nou întâlnit.
Și pentru că toate aceste informații ar trebui să le știe și părintele nu doar copilul, Scholastic Storia oferă adulților informații cu privire la progresul pe care piticii îl fac de la poveste la poveste: câte cuvinte noi caută, dacă au citit sau nu toată povestea, cât timp au petrecut pentru a finaliza basmul.
Aplicația este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 14 ani și dacă aveți un iPad prin preajmă care funcționează cu iOS 4.0 sau cu o variantă mai nouă atunci nu mai stați pe gânduri și vă invităm să descărcați Scholastic Storia din AppStore.