Când pleci de acasă e bine să știi ce te așteaptă. Pe același principiu mergem și noi acum si vă spunem, în câteva cuvinte, ce vă așteaptă la ediția aceasta a Baby Expo.
Astfel, de joi până duminică (20-28 februarie), la Sala Polivalentă, expozanții vă așteaptă cu oferte, unele dintre ele, de nerefuzat. Puteți găsi articole pentru nou-născuți, dar și pentru copii mai mari, jocuri și jucării, mobiler, decorațiuni, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse alimentare și cosmetice, cărți educative sau haine pentru gravide.
Pe langă cumpărăturile pe care le puteți face, mai puteți pune la punct chiar și botezuri sau petreceri pentru copii. Vor fi prezente și firmele care au acest obiect de activitate, precum și cele de asigurări, centre medicale sau grădinițe.
În afară de cumpărături, puteți participa împreună cu cei mici la evenimente, seminarii, tombole, concursuri. Că tot veni vorba de concursuri: avem Salsa Baby – în fiecare zi de la ora 14.00, bebelușii în portbebe se vor întrece la dans (evident, mamele fac toată treaba 🙂 ). Urmează Piticii Sportivi, pentru copiii între 14 și 36 de luni, cu patru probe: cățărare, coborâre, echilibru și de-a rostogolul, zilnic de la ora 13.00. Și, nu în ultimul rând, deliciul publicului: competiția bebelușilor care merg de-a bușilea. Aceasta are loc în fiecare zi a expoziției, începând cu ora 11.00.
Veți avea la dispoziție spațiu pentru schimbat scutece, loc de joacă pentru copii, spațiu pentru alăptare, studio foto pentru cei mici sau punct de măsurare a greutății și a tensiunii. Mai jos aveți și programul seminariilor la care puteți participa în fiecare zi:
Joi, 25 februarie:
– 15.00 – 16.00 – ”Spune-mi ce fel de părinte ești ca să-ți spun ce copil crești”.
Vineri , 26 februarie:
– 15.00 – 16.00 – ”Mic dicționar al nevoilor copilului până la 3 ani”,
– 17.00 – 18.00 ”Mamele vorbesc despre sex!”.
Sâmbătă, 27 februarie:
– 12.00 – 13.00 – ”Cum să dezvolți inteligența bebelușului”,
– 15.00 – 16.00 -”Jocul – modalitate privilegiată de interacțiune și comunicare cu bebelușul și copilul mic”,
– 16.00 – 17.00 – ”Recoltarea de celule stem sau cum poți asigura, încă de la naștere, sănătatea copilului tău!”.
– 17.00 – 18.00 – ”Nașterea în apă : Visul unei moașe împlinit la Maternitatea Regina Maria!”
Duminică , 28 februarie:
– 12.00 – 13.00 – ”Cum să faci când nu mai știi ce să faci”.
Expoziția se poate vizita în fiecare zi, de joi până duminică, între orele 10.00 și 18.00 (ultima zi, duminica este cu cu program redus – până la ora 16.00). Intrarea costă 10 lei pentru adulți, copiii intră gratis :).