Tema – o compunere cu titlul “Pierdut în universul sufletului meu” sau “Un înger printre noi“
Pui de compunere 1 – Cum arată îngerii? Haideți să ne imaginăm un alt tip de îngeri, nu așa cum i-am tot văzut prin filme sau despre care am citit prin cărți. Să ne imaginăm că
unii îngeri au un mic avion pe care-l folosesc atunci când trebuie să zboare, alții folosesc puterea minții pentru a zbura și a treia categorie de îngeri au voie la doar două zboruri pe zi și reușesc să se înalțe de la pământ doar dacă rostesc: “Vreau acum să zbor!”. Fiecare categorie este distincă, unii au pielea roșie, alții nu au deloc picioare, ci doar mâini și cei din urmă sunt de fapt niște mici fluturi verzi. Unii vorbesc, alții comunică prin desen și ultimii cântă.
Trei îngeri, câte unul din fiecare categorie de mai sus, s-au pierdut printre oameni. Cum reușesc ei să se întoarcă înapoi acasă? Ar trebui să aveți în vedere faptul că pe pământ îngerii nu au puterile magice pe care le au atunci când sunt în cer, așadar ei ar trebui să ceară ajutorul dacă vor să reușească se se întoarcă acasă.
Dacă vreți să încercați prima temă, folosiți ideile de mai sus, dar inserați și ideea că de fapt universul în care trăiau cele trei categorii de îngeri este sufletul vostru.
Pui de compuneri 2 – Un înger s-a împiedicat în cer (într-o groapă dintr-un nor) și a picat printre oameni. Povestește cum tu l-ai găsit în parcarea din spatele blocului tău, l-ai luat acasă, i-ai îngrijit aripile și el îți propune să îți ofere ceva ce nimeni altcineva nu a încercat în schimbul ajutorului. Îngerul îți explică faptul că el ar putea să intre în universul sufletului tău și să facă în așa fel încât tu să fii iubit de toată lumea.
Cum se termină povestea? E bine să fii iubit de toți sau nu? De ce?
Pui de compunere 3 – Ai o amintire din copilărie care nu este completă, în sensul că îți aduci aminte doar frânturi din cele întâmplate, oricât de mult te-ai chinui să-ți reamintești nu reușești să faci asta.
Într-un vis ți-a apărut un înger care îți propune să ajungă în universul sufletului tău și să te ajute să-ți aduci aminte. Tu accepți, numai că îngerul rămâne blocat acolo. Cum reușești să-l ajuți să iasă din universul sufletului tău:?