Descoperim anumite carti in momente cheie pentru noi, adica exact atunci cand avem mare nevoie de ele si suntem pregatiti sa acceptam ce ne ofera ele. Asa am simtit eu cu cartea Cand apare copilul de Francoise Dolto; nu am cautat-o, ea m-a ales ca cititor si dupa ce am citit 2-3 pagini mi-am dat seama ca voi reciti si rasfoi aceasta carte de multe ori in lunile (si anii) ce vor urma, deoarece atunci cand este vorba de educatia copilului tau nu poti citi cartile ca pe niste romane si sa le arhivezi.

Desi este o carte voluminoasa (peste 500 de pagini), Cand apare copilul se citeste usor, ca un roman si asta in special datorita structurii extrem de simple: capitolele sunt scurte si organizate ca raspunsuri ale autoarei (Francoise Dolto-pediatra si psihanalista franceza) la scrisorile primite din partea parintilor cerandu-i ajutorul in solutionarea diverselor probleme cu care acestia se confrunta in cresterea si educarea copiilor. Si nu, nu este vorba doar despre nou-nascuti ci se abordeaza probleme ale copiilor pana la pubertate si chiar adolescenta.

Ce imi place la aceasta carte ? Stilul simplu, direct, solutiile propuse parintilor chiar pot fi aplicate imediat deoarece in foarte multe cazuri este vorba despre cuvintele pe care trebuie sa le foloseasca parintii in comunicarea cu copiii. Asa constientizam cat de importante sunt cuvintele, cu cata atentie trebuie sa le alegem atunci cand le vorbim copiilor.

Pentru a comunica bine cu copiii dar si pentru a evita dobandirea unor angoase de catre acestia, autoarea recomanda explicarea la timp a situatiilor si experientelor noi cu care se confrunta: venirea unui fratior trebuie anuntata imediat, pregatirea pentru gradinita sau scoala trebuie facuta in asa fel incat copilul sa fie nerabdator sa cunoasca alti copii, in niciun caz scoala nu se foloseste pe post de sperietoare (“lasa o sa vezi tu ca la scoala nu e ca la gradinita unde te jucai toata ziua” ).

Aflam si cum anumite greseli din educatie pot influenta orientarea sexuala de mai tarziu a adultului sau cum pot fi ajutati copiii care fac noaptea pipi in pat (cine ar fi crezut ca un pahar cu apa pus langa patul copilului sau explicatiile date despre diferentele de sex intre oameni ar putea rezolva problema in unele cazuri?).

Nu m-am gandit niciodata ca nu ar fi indicat sa inveti copilul sa faca la olita de timpuriu sau cand si cum se construieste identificarea de sex a copilului: la varsta de 3 ani copiii incep sa perceapa diferentele de sex si este foarte important cu cine se identifica in acest moment: cu mama care are grija de ei (in general) sau cu tatal ? De exemplu, pentru baieti bineinteles ca este foarte important sa se identifice cu tatal, iar pentru acest lucru, tatal trebuie sa petreaca timp separat cu baiatul lui si sa faca anumite lucruri doar ei doi, fara participarea mamei sau a celorlalti membri ai familiei.

Un alt subiect important tratat in aceasta carte este gelozia intre frati si autoarea ne ajuta sa identificam comportamentele pe care le poate adopta primul nascut ca “masura de protectie” atunci cand apar fratii mai mici: sa se identifice cu un sugar si sa-l imite prin comportament sau sa se identifice cu un adult si sa se maturizeze practic prea devreme. Iar solutiile pentru atenuarea si rezolvarea acestor probleme par atat de usor de aplicat, trebuie doar sa avem incredere in Francoise Dolto.

Nu cred ca ar putea sa existe vreun parinte care sa nu gaseasca raspuns in aceasta carte la macar o intrebare legata de educarea copiilor de care s-a lovit pe parcursul anilor. De aceea cred ca aceasta carte merita sa ajunga in biblioteca fiecarui parinte si nu e nici o problema daca nu aveti ACUM dispozitia necesara sa o cititi: va veni momentul potrivit si pentru Dvs.

Cartea o puteti cumpara de pe okian.ro si costa 44.10 lei. Tot de aceeasi autoare, gasiti pe okian.ro o serie de carti foarte interesante.

foto credit


Ai și tu o carte interesantă pe care vrei să o împărtășești? De ce nu ne-o povestești și nouă? Scrie-ne și articolul tău poate fi publicat pe UrbanKid.ro!
Guest Author: Zina Nichita
Zina Nichita este mămica unei fetițe de 9 luni si jumătate. Îi place să asculte muzică, să se uite la desene animate și să-și petreacă timpul cu fetița ei (momentan se bucură că mai poate sta acasă în concediu de maternitate).