papusi sosete
Poți să le citești copiilor povești seara în pat, la prânz pe o bancă-n parc sau dimineața când abia v-ați trezit! Basmele nu au un moment al zilei preferat, dar pot avea anumite păpuși preferate dacă vreți! Aveți nevoie de câteva șosete vechi și mult chef de citit.
Să le luăm pe rând: după ce le citiți o poveste dragă celor mici faceți la finalul ei o recapitulare cu ce s-a întâmplat. Căutați apoi prin casă următoarele:

    • Câteva perechi de șosete vechi, dar dragi;
    • Lipici;
    • Carioci;
    • Creioane colorate;
    • Hârtie colorată și coli albe de scris;
    • Ață colorată.

Ce aveți de făcut? Nimic mai simplu decât să puneți în sceană povestea. Luați o pereche de șosete și începeți să-i lipiți de la păr, până la ochi și gură și gata, avem personajul! Decorul se colorează, cu ajutorul piticilor, pe foile albe și cele colorate și apoi se aștern pe hârtie câteva replici importante ale personajelor.
La final, chemați toată familia pentru mica piesă de teatru încropită de voi! Cât costă un bilet de intrare la piesă? O bomboană sau o înghețată, după preferințe!
Voi ați încercat să faceți până acum păpuși din șosete?
Citiți mai multe despre această activitate pe education.com.
Sursă foto: RJL20/ Flickr.com.