—– re-postare de pe webmyc.com —–
Acest articol este reacția mea la guest-postul scris pe zoso.ro de “o mămică dintre cele care îşi bate copilul“.
Fiica mea are puțin peste 2 ani și jumătate. Nu are rost sa va spun că de când a venit în familia noastra mi s-a schimbat viața. Nu are rost sa vă spun nici măcar câtă energie am investit într-un anume site în speranța că toate informațiile și toată comunitatea creată mă vor ajuta să devin un super tată. Care să nu facă niciodată greșeli.
Are rost să vă spun că în acești peste 2 ani de zile simt că am crescut uman într-un fel în care nu știu dacă îmi imaginam când eram puști. Când devii părinte înveți un tip de dedicare și răbdare care nu pot fi înțelese altfel. Mâna aia de om te învață în fiecare zi ce înseamnă să fii om.
Am mai învățat că fiecare gest negativ și fiecare situație în care îți pierzi controlul este o tampenie și în momentul ăla, ceva mic din relația voastră se distruge. Nu ai voie(!) să îți aduci frustrările într-o lume atât de curată.
Nu mi-am văzut niciodată copilul fiind rău: l-am vazut neînțeles, l-am văzut nervos din cauză că nu și-a făcut somnul, l-am vazut reacționând la nedreptate sau dorind să îmi comunice ceva ce eu nu am înteles. Repet: EU nu am înțeles. Ea a făcut întotdeauna lucrurile cu bucurie și cu dragoste, pentru că nu știe altfel să facă lucrurile…
Ne-am dezvoltat în timp un limbaj al nostru. Negociem, vorbim, ne jucăm, uneori e bine, alteori nu ne înțelegem foarte clar, dar mergem mai departe încercând să comunicăm cu răbdare, iubire și fermitate.
Așa că dragi părinți, din partea unui tată care își dorește un copil cu sufletul sănătos, mesajul meu este să le oferiți celor mici dragoste, nu frustrări. Simplu.
Sunt mândru și mă bucur că în fiecare zi de luni pot publica gândurile unei mămici – sub eticheta “Wow, Mămică“. Vă invit să vă pierdeți un pic pe acolo. Și tot pe subiect – citiți (repetat) împreuna cu cel mic cartea “Catherine Dolto – De ce fac copiii crize de furie“.
Ne-am înțeles?
Sursă foto
Imi doresc ca fiecare parinte care isi loveste copilul mic sa primeasca o “bataitza” de la aceiasi copii adolescenti sau maturi care au fost loviti pentru buna educare cand erau mici. Si, cu ochiul vanat si cu nasul spart, sa realizeze ca ei sunt cei care i-au invatat ca asta nu e ceva rau.
Sunt mama si ma lasa nervii des. Dar mintea nu ma lasa, nu imi mai permit luxul asta. Ma gandesc la viitorul nostru al tuturor si imi invat baietii ca lovitura inseamna durere si atat.
Asa ca, dragi parinti batausi, aveti grija: voua va scade puterea, celor mici le creste. Zbang, zbang! Doare, ha? V-ati speriat? Good!
Pt fiecare ureche trasa la copil, pt fiecare tzipat la el, pt fiecare palma, imaginati-va ca vine cineva de 5-6 ori greutatea voastra, si va trage de ureche/ tzipa etc.
beton, să răspundem la violență cu o violență mai mare, asta clar ajută, au demonstrat-o americanii. băiatul ăsta a scris cu iubire chiar și către cei care se exprimă cel mai ușor prin violență – ar fi o nebunie să try this for a change.
e doar o reactie viscerala o data cu identificarea unui comportament fundamental gresit. they don’t actually mean it dar e frumos sa cantam la injectoare 🙂
și e frumos să curățăm injectoarele din gând în când 🙂
Sunt convinsa ca palmutele binefacatoare tot cu mare iubire sunt date… Si cred ca astea date din dragoste sunt cele mai nasoale.
Si acum sa traduc pentru suflete sensibile: cred sincer ca cei loviti vor lovi, la fel cum cei iubiti vor iubi, cei ignorati vor ignora, cei neintelesi nu vor intelege, etc. Din fericire sau din pacate, suntem modele pentru copii nostri, vrem sau nu.
Nu inteleg de ce considera unii parinti ca au dreptul sa loveasca un copil doar pentru ca e al lor? Oare ei cum ar reactiona daca cineva i-ar lovi? Indiferent ca ar avea sau nu motive.
Din punctul meu de vedere, nimeni nu are dreptul sa loveasca un alt om, fie ca e adult sau copil, fie ca e al tau sau al altuia. Eu asa imi educ copilul.
Si mai cred ca parintii care isi lovesc copiii o fac pentru ca au pierdut controlul sau pentru ca sunt lenesi, delasatori si nerabdatori. Incearca sa se impuna prin frica si forta, in loc sa invete cum sa comunice cu propriul copil.
Cred ca toti simtim ca ne pierdem controlul, uneori. Si toti mai tipam. Dar o gura de aer si cateva exercitii de respiratie in timp ce te uiti la copilul pe care il iubesti si ar trebui sa stinga instinctele violente.
Pentru parinte e mult mai simplu sa-si carpeasca pruncul si apoi sa se consoleze cu faptul ca bataia e rupta din rai. Asta e un cerc vicios, pe care doar cu putina educatie il putem rupe. Ca iubire avem toti.