Pornind de la discutia noastra despre cine nu are carte, nu are parte, ne-am gandit sa facem o rubrica periodica in care sa dezbatem cate o carte pe saptamana.
De cand am aflat ca sunt insarcinata au inceput sa mi se intinda antenele in toate partile…cursuri de puericultura (Lamaze), gimnastica, hrana sanatoasa, lucruri necesare, bloguri si mai ales carti…
Dupa ce s-a nascut domnisoara timpul meu de citit s-a redus drastic si atunci am inceput sa aleg pe spranceana cartile care aveau sa-mi ocupe momentele fugare de citit… Oricum, cam tot ce citisem inainte de a naste mi se parea un vis indepartat asa ca a fost nevoie sa recitesc unele carti.
Am luat-o usor, pe grupe de varsta ca sa zic asa, adica pe necesitatile mele din momentul respectiv.
Prima carte a fost Bebelusul meu e cel mai fericit. Am avut o adevarata revelatie. Era cu totul altceva. Dr.Harvey Karp povestea niste lucruri despre care nu mai auzisem si nu mai citisem, dar pe care le simteam cumva.  Contrazice multe dintre ‘sfaturile’ binevoitoare pe care le auzi de cand apare noul membru al familiei… Concluzia: am citit, am experimentat – adica am aplicat, am ales (ca d-asta avem discernamant si cunoasterea ca fiecare copil este unic, are un comportament unic si parintii si ei sunt unici pentru acel copil)… si in concluzie: a functionat. Am avut un bebelus fericit (chiar daca cu asa-zisi “colici”).

In carte apare ideea de ‘cat de usor pot fi linistiti chiar si cei mai agitati bebelusi odata ce reusesti sa vezi lumea din punctul lor de vedere.’ Si cel mai important lucru de constientizat este de fapt lipsa celui de-al patrulea trimestru (‘multi bebelusi plang pentru ca se nasc cu trei luni mai devreme’). Ideile sunt: de ce are nevoie bebelusul de un al patrulea trimestru; cum sa cream un ‘uter exterior’; despre marele mit american: nou-nascutii pot fi rasfatati; motive pentru care lipsa celui de-al patrulea trimestru este adevarata cauza a colicilor. Dupa ce povesteste frumos despre aceste subiecte si multe altele dr Karp vine si cu cateva idei salvatoare, si anume urmatoarele trucuri de linistire:
Primul truc – infasatul. Infasatul nu numai ca va calma agitatia bratelor (de care copilul chiar se sperie) dar ii va da senzatia pe care o avea in burtica mamei, senzatie pe care ar trebui sa incercam sa o reconstruim in perioada imediat urmatoare nasterii. Dr Karp are grija sa specifice ca infasatul se face mai mult in jurul bratelor si nu al picioarelor, se stie cat de daunator poate fi asupra articulatiilor copilului daca se incearca ‘indreptarea picioarelor’ prin infasat.
Al doilea truc – pozitia pe o parte/burta: “Cu cat bebelusul dvs este mai suparat, cu atat se va simti mai rau daca-l lasati sa stea pe spate. Si va fi mult mai bine daca il intoarceti pe o parte sau pe burta. Acest truc simplu poate activa uneori reflexul de linistire…in numai cateva secunde.” Aceste pozitii vor diminua din anxietatea pe care o simte bebelusul ca reactie la cadere: cand este pus pe spate la orizontala, este tinut in aer vertical, sau sustinut de trunchi, daca il facem sa descinda brusc in jos se va constata ca bratele se intind si degetele se desfac in evantai (incercand parca sa se prinda de ceva).
Celalte trucuri si alte informatii le gasiti in carte. Sunt multe lucruri de descoperit in ea. Sunt de asemenea si intrebari de la parinti, experientele directe ale dr Karp cu parinti si copii. Toate acestea contribuie la schimbarea unor mentalitati, la o intelegere mai buna a copilului mic, la fragilitatea si unicitatea cu care vine fiecare suflet.
Va recomand cu caldura sa o cititi si inainte si dupa aparitia noului membru in familie…o sa o intelegeti altfel, o sa o percepeti altfel!
Mamici, tatici…chiar mi-ar placea sa stiu parerea voastra despre carte…daca ati citit-o, daca sunteti tentati sa o cititi, daca ati procedat la fel sau cu totul altfel, daca a functionat si ce a functionat. Daca aveti vreo carte care v-a impresionat, marcat, mirat si despre care ati vrea sa scrieti cateva cuvinte…sa ajutam si alte mamici si alti tatici sa vada si cealalta parte a lucrurilor, ca in totala cunostinta de cauza si cu toata increderea sa poata aplica o metoda sau o alta de a-si linisti, creste, educa, vorbi cu copiii lor. Ce ziceti?