În timpul concediului de maternitate (și de paternitate! Doar nu-i uităm pe tătici) nimeni nu lucrează, poate doar un mail trimis sau cine știe ce notificare pentru colegii care au rămas încă „pe baricade” în birouri.
După concediul pentru creșterea celui mic îmsă, este posibil să alegeți să lucrați de acasă și deși la început totul pare perfect, probabi că o să vă dați seama pe parcurs că nu e așa ușor precum credeați inițial. Motivul? Copiii au nevoie mereu de câte ceva, vor să se joace cu voi și câte și mai câte.
Așadar, cu ce le ocupați timpul celor mici astfel încât să fiți convinși că sunt în siguranță și că se distrează, dar să aveți și voi câteva ore de liniște pentru a lucra?
Să-i lasați pe ai voștri cu un film pornit ar fi o soluție, însă știm cu toții că nu e tocmai ok ca cei mici să se uite la TV, așa că soluția cea mai simplă ar fi să le amenajați un spațiu special pentru ei chiar în camera unde veți lucra. În acest fel piticii au acces la toate jucăriile și cărțile lor preferate.
Le puteți pune la punct un program. De exemplu, luni e zi de pictat, marți e ziua cu păpuși/ mașini, miercuri ne jucăm cu toate cuburile din casă, joi ascultăm muzică și dansăm. În acest fel ei nu se plictisesc niciodată, pentru că fiecare zi este diferită, iar voi știți cu siguranță care este programul din ziua cu pricina.
Aduceți un bun prieten al celui mic, iar joaca va fi în toi. Important este doar să stea pe lângă voi, pentru a putea trage cu ochiul din când în când.
Dacă nimic de mai sus nu funcționează, poate este cazul să întrebați printte prieteni dacă au pe cineva de încredere care să ină pe post de dădacă part time.
Avem părinți care lucrează de acasă? Dacă da, voi cum vă descurcați? 🙂
Susă foto: EHPhoto/ Flickr.com.
Salut! Si eu lucrez de acasa, fiind mama a unui copil de un an, incerc sa-i creez copilului meu un ambient cat mai placut cat timp lucrez. Este adevart ca nu ma pot concentra la maxim pentru ca atentia mea este mereu la el. Vrea mereu sa exploreze, sa mearga cat mai mult si mai ales sa se agate de mine. Norocul meu e ca ma asculta si sunt momente in care nu o deranjeaza pe mami deloc. Avand in vedere ca eu sunt artist plastic, imi pot coordona timpul in functie de copil si reusesc sa termin la timp.
Va pup!