Câți dintre voi vor să știe în orice moment unde sunt cei mici? Cam toată lumea, nu? La asta s-au gândit și dezvoltatorii aplicației ImOK, numai că ei au luat în considerare și faptul că e destul de neplăcut pentru copii să-i sune mereu pe părinți și să le “dea raportul” cu ce fac, unde sunt, cu cine își petrec timpul și când vor fi acasă.
Cu aplicația ImOK și cu două iPhone-uri totul se rezolvă mult mai ușor. Să vă explic: știți voi cum funcționează Foursquare? Cam așa e și la ImOK, numai că atunci când piticul dă check in de pe iPhone undeva, doar părinții pot vedea locația exactă și cu cât folosesc mai mult aplicația, în sensul că atunci când urcă poze și alte informații despre locul unde sunt, persoanele cu care își petrec timpul liber etc., cu atât cei mici își măresc numărul de puncte primite drept răsplată.
Dacă la Foursquare primim badge-uri, la ImOK, părinții “contribuie” cu mici cadouri pentru copiii conștiincioși la un anumit număr de puncte stânse. De la un bilet la film, mai multe ore în fața PC-ului, la o oră peste ora de culcare, timp în care pot face ce vor ei, copiii vor face tot posibilul să strângă cât mai multe puncte, iar voi, părinții, vei sta liniștiți pentru că veți afla imediat ce fac cei mici când nu sunt lângă voi.
Aplicația ImOK se află pentru moment în versiune beta, dar puteți cere o invitație pentru a o teste, să vedeți dacă e sau ba pe placul vostru. 🙂
Cum vi se pare ImOK?